Triatlon

Triatlon-ul este un sport compus din trei discipline: ciclism, înot și alergare. Aceste 3 sporturi necesită o pregătire performantă și un corp obișnuit cu așa efort. Triatlon-ul este încurajat, deoarece este foarte benefic pentru sănătate și pune corpul și sângele în mișcare.

Informații triatlon

Pentru a avea o viață sănătoasă, este foarte indicat să facem multă mișcare. Mersul pe bicicletă dezvoltă mușchii gambei și ai abdomenului. Înotul pune în mișcare toți mușchii pentru a rămâne la suprafață și pentru a înota. Alergatul este foarte bun pentru dezvoltarea masei musculare, arderea caloriilor și pentru sistemul respirator. Atunci când alergăm suntem mai inteligenți, și scăpăm de stres.

Triatlon-ul reprezintă o competiție compusă din cele 3 mari sporturi, care necesită câte un echipament diferit pentru participare. Înotul necesită un costum neopren, ciclismul necesită un costum Trisuit, cască aerodinamică și pantofi de ciclism alături de ochelarii de ciclism. Alergatul necesită un costum Trisuit, tricou și adidași speciali de alergare. Proba de triatlon presupune practicarea acestor 3 sporturi fără oprire.

Pentru a participa la triatlon este indicat să respectăm anumite reguli destul de simple. Timpul cursei este de obicei calculat în nu mai puțin de 5 secțiuni. Secțiunea alocată înotului se calculează de obicei încă de la începutul cursei până la începutul următoarei tranziții. Se cronometrează și perioada care este alocată schimbării. Apoi urmează o altă probă, cea de ciclism, iar timpul acestei probe se socotește când jucătorul începe efectiv să pedaleze.

Ultima probă este proba de alergat, iar la această probă începe să se socotească timpul de când a plecat de la linia de start și asta până când ajunge la linia de sosire. Există și concurs de triatlon olimpic, duatlon, olimpic pe distanță rapidă, off-road, half ironman, și ironman. Probele diferă în funcție de distanță.

De fiecare dată competiția va începe cu o probă de înot. La prima probă triatloniștii folosesc un stil care le permite să pună presiune mai mică pe picioare.